Pace abrutizata

de [BARNABAS ]
2009-07-27  |     | 


Metafizica decojită până la os
Cu un amplu efort de nepăsare
Cearcănile luminii întoarse pe dos
Înduioşată disperare.

Lângă pacea abrutizată
Stă omul cu instinct de pahar
Unde nu a fost ultima dată
Să-i fie iubire macar...

Unde sinergiile se întrec
Cu chipul în chip de oglindă
Şi apa călcând a înec
să se întindă!

Tace imensul, tace cat poate
Freamătă sângele la orizont
Crucea altuia lipită de spate
Tace ca mila pe front.

Tace un răspuns cât o geneză
Lângă omul cu instinct de pahar.
Metafizica decojită până la os
Şi trecută în calendar.

ABSINT

de [BARNABAS ]
2009-07-15  |     | 


Pe braţul timpului mult îndurat
Metamorfozele-mpietrind de dor.
Cu cerul gurii mării prea uscat
declin suav,fermecător.

Nimicul agăţat în zbor
de altceva mult mai probabil...
Declin suav fermecător
şi-un întuneric imuabil.

Nu-i de pătruns atâta taină
Atâta proscrisă încordare
şi-atâta nenoroc şi spaimă
Pentru o ultimă-ncercare,

de-a deznădăjdui complet
de-a refula într-o minune.
Picioare lungi de scurt atlet
Peste o lume,peste lume.

Panteon

de [BARNABAS ]
2009-02-27  |     | 



Cine a răscolit frumuseţea acestui mort?
Dând timpului prilej de relaxare,
Şi ce-i cu florile transformate-n cărămizi
Şi mortul într-o floare.

Trece şi o noapte sleită de întuneric
Trece şi mortul la nemuritori
Ca o lacrimă ce-şi plânge de milă
cu morţi sau cu flori.

Cine a răscolit frumuseţea acestui mort?
mort pe deplin niciodată,
şi ce-i cu braţele crucii paralizate?
când se simte îmbrăţişată.

Depun mărturie mincinoasă
acoliţii raiului modest.
Restul e doar înmormântare
poate chiar înmormântare de rest.

contemporani cu mantuirea

de [BARNABAS ]
2009-02-27  |     | 


Nici nu apucăm bine să iubim
Tot ceea ce avem de iubit,
Dă viaţa o pagină la întâmplare
Şi poate ajunge la sfârşit.

Nici nu apucăm bine să îmbrăţişăm
Pe părinţi, pe copii,pe toţi care-i ştim
Că ni se usucă braţele fără voie
Şi culmea:îmbătrânim!

Ce legi ne-ai dat Doamne,ce legi!
(Vai cât am vrea să fie altfel)
Nu călcăm bine pe pământ
Că trebuie să fim în el.

Dar ce este mai frumos
şi cum putem împodobi mai bine firea
decât să înţelegem că suntem toţi
-contemporani cu mântuirea-

Decât să înţelegem că suntem toţi
O tăcere,grăitoare în El!
Nu ne mai naştem şi totuşi ne naştem
Că nu poate fi altfel.