Ma cutremur


de [BARNABAS ]
2008-09-02  |     | 

Am purtat sufletul unei minţi
pururea nliniştite!
Vai,eu la orice pas
mă puteam zeifica!
Beam intr-o noapte
cât două armate
şi îmi strigam izbânda
care nu era.

Teamă-i va fi iadului
să-mi privească
faţa buhăită de Noroc
(ochii amestecaţi cu un cer
mereu
în alt loc)

Gras ca un buzunar
de preot devotat,
trebuie să dorm
trebuie să-mi îmblânzesc
apocalipsa!
Oricum dacă mă retrag
un nimeni carismatic
îmi va duce lipsa.

Mă cutremur şi nu simt,
mă îngrop şi sufăr de dezgropăciune
mă topesc din tot talentul
şi tot aduc a tăciune!

Iertaţi-mi orice negreşeală
Iertaţi-mi arsenalul de minuni
Uite chiar mă calc în picioare
până dau de străbuni!

E ultimul timp posibil în mine.

Iertaţi-mi delirul
Iertaţi-mi şi beţia.
Înainte de a mă naşte
din Dumnezeu
am născut
poezia!

Grija

de [BARNABAS ]
2008-08-14  |     | 


Să-mi daţi de pomană o mânăstire
dintre cele mai vechi cu putinţă.
Un vers cuminte şi câţiva preoţi
sătui de credinţă.

Să-mi daţi de pomană un izvor
un munte sau puţină ciocârlie
că nu se ştie ce mă aşteaptă
chiar nu se ştie...

Sa-mi dati de pomana o inima
una în Hristos încercată.
Să-mi daţi de pomană zâmbetul
tras pe roată.

Şi apoi mă descurc eu
(Nu ajung pomenile caut alt motiv)
Poate nu mă încurcă El dumnezeieşte
şi definitiv!

Delir

de [BARNABAS ]
2008-08-11  |     | 


Mâncam resturi de timp
în vase de sânge.
Vasele de sânge spălate
cu apă neizvorâtă,
apa neizvorâtă
biciuită cu lumină.
Cu lumină în frunte
călăream iapa întunericului.
Iapa întunericului
era potcovită
cu resturi de timp
sau vase de sânge
pe care apa neizvorâtă
le-a născut în lumina
frunţii mele biciuite.

Moment

de [BARNABAS ]
2008-08-11  |     | 



Rănile ca nişte flori neculese
Şi singurătatea unui clopot fugar.
Am deocheat lumina cu un vers
nesigur de rar.

Cât au stat mâinile
de înfricoşate şi de cuminţi.
De la o vreme strâng cerul de gât
şi mă pătez cu sfinţi.

Lacrimi înghesuite cu sila
Într-un miez amar de pâine.
"Azi vei fi cu mine în rai!"
poate şi mâine...